Triplă lansare | Editura Floare de Iris, „Fii fericit acum”, „Fabrici de miere”
Lansare Editura Floare de Iris, lansare carte „Fii fericit acum” – autor Irina Vasilescu, lansare carte „Fabrici de miere” – autor Alexandra Pârlogea.
Emoții, iubire, artă, curaj, împlinire – dublă lansare de carte: „Fii fericit acum” & „Fabrici de miere”
Ne-am întâlnit plini de emoție în sală cu autoarele primelor cărți tipărite de Editura Floare de Iris. Emoție, bucurie, entuziasm! Asta am citit pe chipurile lor, la fel am simțit și noi. Gazda noastră ne-a invitat să fim părtași la fericirea lor, să ne bucurăm de rezultate și ne-a provocat să anticipăm noile proiecte ale editurii.
Evenimentul s-a bucurat de lansarea celei de-a doua ediții a cărții “Fabrici de miere”, autor Alexandra Parlogea, la Iași, după ce în septembrie, prima ediție s-a bucurat de un real succes. Când am cunoscut-o pe Alexandra și când am văzut cu câtă plăcere vorbește despre acțiunile în care este implicată, am bănuit că scriitura ei se va asemăna întru totul chipului ei inocent. Am descoperit ulterior texte deosebite, cu jocuri de cuvinte, creații artistice, scrise într-un stil atât de personal, utilizând albina ca element al creației. Am descoperit texte care te îndeamnă la o căutare a sinelui și la o analiză în lăuntrul tău, fără să te desprindă de realitatea prezentă.
Printre pași de tango, flori, aniversări și multă măiestrie- așa și-a lansat astăzi Irina Mihaela Vasilescu prima carte personală.
“Fii fericit acum”. Încă nu o deschid și mă gândesc că “Acum” este relativ iar dacă mă raportez la faptul că fiecare clipă e un acum, înseamnă că această carte e un îndemn la o fericire continuă…. și am zis în sinea mea că așa ceva nu se poate… Până am început să o citesc…
„Fii fericit acum” reprezintă dovada pentru oamenii care gândesc sau și mai rău, care cred că fericirea nu poate fi continuă, că minunățiile unei zile constau în lucrurile simple, care te însoțesc la tot pasul. Depinde doar de noi dacă le observăm sau nu, dacă vrem să ne bucurăm sau nu.
„Fii fericit acum” e o carte despre viață, despre cum să vezi partea plină a paharului chiar și atunci când paharul e mai mult gol, despre cum să te bucuri de fiecare etapă, chiar dacă îți stârnește melancolii. Dar mai ales este o carte despre conștientizarea prezentului cu mintea adultului și sufletul curat al unui copil.
Irina nu scrie doar pentru că iubește să o facă, Irina trăiește fiecare moment, își dă voie să se rupă de tot ce înseamnă cotidian pentru ceilalți și se bucură de fiecare moment: răsăritul și apusul de fiecare dată e diferit, anotimp după anotimp: primăvara, vara, toamna și iarna în fiecare an au altceva de oferit iar ea se încarcă cu energie din tot ce e frumos… și cel mai important: nu păstrează secretul bucuriei și energiei doar pentru ea. Scrie! Împărtășește cu noi gânduri, stări, sentimente nu doar ca să știm cum se simte ea, ci ca să ne ajute să ne regăsim și să ne încărcăm și noi. Și mai plăcut este faptul că îți oferă libertatea să gășești tu frumusețea… frumusețea ta. De aceea fiecare text este însoțit de fotografii instantanee, care au stat la baza gândului frumos descris în cuvinte.
Într-o astfel de zi concluzia e simplă: viața trebuie trăită la nivel plenar. “Am ascultat pacea şi lumina care mă învăluie în momente de grație: când totul e exact aşa cum trebuie să fie. Când realizezi că lucruri atât de mărunte, nesemnificative şi de rutină sunt, de fapt, fericirea. Să-i vezi şi să-i auzi pe oamenii dragi inimii tale, să simți căldura unei raze de soare de noiembrie care trece prin fereastră, să-ți săruți copilul, să-ți savurezi cafeaua şi să faci o simfonie a gustului din fiecare sorbitură. Să te bucuri cu adevărat şi cu întregul suflet de aerul rece şi proaspăt al dimineții, să îl respiri cu nesaț şi să SIMȚI cum oxigenul ajunge în fiecare celulă a corpului tău. Să te pierzi în contemplarea unei crengi acoperite de bruma albă şi să te bucuri ca un copil la vederea ierbii înghețate şi strălucitoare ca diamantele din mina piticilor. Să CELEBREZI fiecare clipă a vieții aşa cum merită şi să ANTICIPEZI cu RECUNOŞTINȚĂ şi BUCURIE clipele care urmează a fi trăite astăzi. Asta înseamnă să trăieşti plenar şi să ai parte de momente de grație în fiecare zi, nu doar într-o minunată zi de luni, 3 noiembrie. La mulți ani, viață magică!”- Irina Mihaela Vasilescu, „Fii fericit acum”, Editura Floare de Iris.
Articol scris de Alina Alexandra Agavriloaie