Cântarea inimii mele

„Cântarea inimii mele” este exprimarea luptelor de la nivelul minții a unei simple persoane care se bucură, plânge, cântă și experimentează tot felul de emoții, dar care află răspuns și mângâiere în conversațiile cu Dumnezeu, Creatorul ei. În lumina Bibliei, încearcă să înțeleagă planul Domnului pentru viața ei și să trăiască frumos, procesând fiecare emoție, circumstanță și dificultate, dar mai presus de toate își găsește bucuria în a-L cunoaște.

Ascultarea de Dumnezeu este motivația care a mișcat un suflet să pună pe hârtie luptele proprii de la nivelul minții.

Într-un loc intim, o cameră unde s-au născut tot felul de întrebări, de proteste, de stări confuze, s-a inițiat o conversație cu Creatorul. Acolo, El nu a lipsit niciodată de la întâlnire și a ascultat fiecare rugăciune, fiecare lacrimă și fiecare zâmbet al inimii. A ascultat și a dat răspuns. Răspunsul a fost pacea sau schimbarea circumstanțelor, dar câteodată o provocare la răbdare și încredere în planul Lui pentru om, în pofida împrejurărilor. Alte dăți, a răspuns printr-un cântec. S-a revelat prin Biblie și a surprins cu măreția Lui. Dar în toate a iubit mult acest suflet care și-a găsit fericirea în a-L cunoaște mai mult ca niciodată. Nu a fost ușor. A trebuit credință. A trebuit analiză, cercetare și procesare. O transformare și un proces al minții în continuă desfășurare.

Sesiuni de terapie intensivă în prezența Celui care S-a transformat în Iubitul inimii și care a făcut să se nască în acest suflet o cântare doar pentru Dumnezeu.

 

35.00 lei

Cărțile autorului

Reviews

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.