Recenzie Dana Otet | Aventurile Zânei Dovlecel și alte povești din Poiana Soarelui
Cărțile pentru copii sunt comori ce trebuie păstrate într-un loc special, chiar dacă înaintarea în vârstă succede excesiv de rapid. Ele sunt avertizorii, care ne atenționează că, niciodată, nu trebuie să ne aruncăm înainte cu capul și să criticăm o carte după copertă sau după categoria în care este încadrată, categoria din care face parte.
Într-un univers bazat doar pe plăcere, aceste cărți vin pentru a ne aminti să credem în ceea ce reprezentăm, în ceea ce suntem noi, de fapt, să ne reparăm dacă prezentăm denivelări și să accentuăm, să umplem, acolo unde sunt lipsuri.
Aceste cărți sunt liantul dintre prezent și trecut, dintre cine eram odată și cine suntem acum. Mai mult sau mai puțin, ele ne coordonează și ne arată că, fie ele și micuțe, moralele se pot extrage cu ușurință, deoarece, până la urmă, o morală este concluzionată de către o minte matură. Această premisă mă determină să accentuez faptul că aceste cărți pentru copii se adresează atât micuților, cât și oamenilor mari, care au uitat ce înseamnă să fii copil, ce înseamnă să capturezi orice informație utilă, ca mai apoi, să o pui în practică și să conștientizezi că și oamenii maturi au ce învăța de la copii.
Cartea Aventurile Zânei Dovlecel și alte povești din Poiana Soarelui este lectura perfectă pentru orice anotimp, dar este și un medicament pentru sufletele care au uitat cum e să ajuți, cum este să te bucuri alături de prieteni și cum este să înveți din greșeli. Atât pentru copii, cât și pentru adulți, această lectură este ușor de digerat, în condițiile în care poveștile sunt pe gustul tuturor, dar mai mult de atât, aceste povești sunt însuflețite în viața reală, zânele fiind înlocuite cu oamenii. Prin prisma poveștilor consemnate, orice cititor va avea prilejul de a conștientiza că greșelile pot fi reparate, atât timp cât, acestea sunt demne de iertare. Ameliorarea lor nu reprezintă o problemă, cât timp se spune adevărul, iar în cazul de față o să mă raportez la Zâna Dovlecel, care prin greșeala ei a învățat o lecție, în condițiile în care a fost iertată. Iertarea faptelor involuntare s-a realizat doar datorită faptului că ea și-a recunoscut fapta greșită, a recunoscut că a greșit și, astfel, a primit ceva în schimb. Ce să fi primit aceasta, mai ales că după această eventuală recompensă, Zâna Dovlecel și-a recăpătat zâmbetul pe buze, considerându-se, din nou, o zână fericită?Dovada unor calități, însărcinarea cu nenumărate misiuni, acestea sunt cele care stau la baza fiecărei povești. Fie că ești mic, fie că ai ajuns la o vârstă înaintată, curajul nu trebuie să își piardă adevăratul sens. Curajul se demonstrează doar trecând prin situații precare, iar Zâna Dovlecel este cea care face dovada acestei calități.
„Și iată cum zâna cea mică și albastră cu glas de clopoțel a primit o însărcinare foarte importantă, datorită curajului și veseliei sale. „
De asemenea, ținând cont de faptul că la baza cărții se împletesc mai multe povești, doresc să mă raportez și la Zâna Rândunică, astfel că, în ceea ce o privește pe aceasta, povestea ei este una melancolică, în primă instanță, inducând cititorului o stare de tristețe.
” Uita, se pare, Zâna Rândunică, de faptul că și celelalte zâne, nu doar rândunelele, îi erau prietene.Tocmai de aceea, văzând că toată veselia Zânei Rândunica se risipea precum ceața tomnatică, iar tristețea i se așterne în suflet precum zăpezile din decembrie, Regina Zânelor s-a hotărât să ia măsuri.”
Ce măsuri va lua aceasta, astfel încât Zâna Rândunica să nu mai fie animată de tristețe? Sunteți curioși în privința aceasta?
Cum nici această povestioară nu se poate pierde în van, în inimă se construiesc idei ce ne anunță că orice problemă are o rezolvare, că orice însărcinare este binevenită, mai ales din perspectiva celor mici. Autoarea, însă, ne învață multe prin prisma personajelor și a povestirilor, oferindu-ne, totodată, prilejul de a ne pune într-o postură asemănătoare cu cea prezentată în volum. Într-o altă ordine de idei, prin aceste istorisiri, Irina Vasilescu ne comunică faptul că tristețea nu are șansă în fața activității.
” Cel mai bun remediu împotriva tristeții este acțiunea! „
Autoarea se raportează și la termenul de rușine și ne învață că acesta nu ar trebui să existe, deoarece datorită rușinii, expunerea în fața altor persoane este mai dificilă. Zâna Bobocel este cea care ne îndeamnă să lăsăm rușinea la o parte și să luptăm ploaia și cu vântul pentru că doar așa, calităților li se oferă prilejul de a acoperi defectele.
” Iată cum, dragi copii, atunci când ești curajos și vrei să ajuți, găsești singur metodele cele mai potrivite, și chiar și Regina Zânelor poate fi impresionată! „
Și totuși, cum s-ar realiza toate acestea fără ajutorul prietenilor?
Într-o ultimă întâlnire cu cele cinci zâne este important să spun că la finalul lecturii o să avem parte de cea mai de preț învățătură. Autoarea, prin intermediul personajelor ne face cunoștință cu o putere magică, puterea prieteniei adevărate.
” Iată cum prietenia și lucrul în echipă pot face minuni și salva situații dificile. „
Sunteți pregătiți pentru cea mai aventuroasă poveste? Luați-vă cu voi curajul, prietenii și porniți într-o călătorie echivalentă cu o lecție de viață. Micuții vor fi încântați ce această carte și, mai mult de atât, au toate motivele să o facă. Grija cu care este scris acest volum, fac din el un manuscris conturat cu acuratețe, cu vorbe sincere și cuvinte ce pătrund adânc în mădularele sufletului.
Recomand cu mare drag această lectură, atât celor mici, cât și celor mari.
Mulțumesc, Irina Vasilescu și Editura floare de iris pentru exemplarul oferit spre recenzare.
Steluțe:
Lectură plăcută!
Recenzie preluată de pe danaotet.blogspot.ro
