Fii fericit acum
– o călătorie către comorile prezente în jurul tău și în tine – Ed. a II-a
O carte-bijuterie: 559 de pagini full-color, pline de conștientizări, înțelepciune, stare de bine, vibrații înalte și fotografii deosebite.
Cum ar fi dacă fericirea pe care ți-o doreşti ar apărea instantaneu în viața ta?
Ce ai simți dacă ai obține prosperitatea la care visezi sau liniştea sufletească sau familia perfectă pe care ți-o doreşti sau cariera de succes chiar acum, deodată?
Cum ar fi să ai acces imediat la tot ceea ce visezi? Să le ai pe toate, toate bogățiile materiale sau spirituale, chiar azi?
Sună foarte bine, îmi vei spune! Care e cuvântul sau gestul magic? Ce am de făcut?
Ei bine… aş putea să ți-l spun…”
Un ghid prețios către nestematele fericirii care, odată citit, va fi mereu cu tine.
Poveștile acestei cărți pot fi citite în orice ordine, în orice anotimp, în orice context. Sunt scrieri care îți vor aduce imediat zâmbetul pe buze și încrederea în tine. Gânduri care te invită la contemplare, la meditaţie, la schimbarea perspectivei sau a unghiului din care privești de obicei. Pagini în care (re)înveți bucuria. Rânduri care te îndeamnă să acționezi și să îți găsești singur resursele pentru a fi mereu optimist, fericit, recunoscător. Ele există deja și te așteaptă să le descoperi.
Te invit, prin urmare, într-o călătorie înafara și înăuntrul tău, printre frunze şi flori, copaci şi copii, munţi şi mări, plaje şi ploi, orașe și oameni, iubiri și amintiri, prin situaţii curente de viaţă și printre propriile gânduri.
Tip copertă: Cartonată subțire
Format: A5
120.00 lei
Cărțile autorului
Produse similare
Reviews
There are no reviews yet.
Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.