Apă vie. Ia-ți puterea înapoi
Noi, oamenii, avem gânduri și emoții, și răni care vin peste noi ca o apă moartă, care ne tulbură viața. Cartea pe care o ții în mână acum te invită într-o călătorie a reînvierii. Cum să renasc? Cum să fac ca vechile răni să nu-mi mai bântuie viața? Cum să depășesc frica și suferința? Toate aceste întrebări își găsesc un răspuns clar, simplu și practic în cartea Apă vie.
Autoarea folosește, pe de o parte, un limbaj al poveștilor (asemuind psihicul uman cu o ceașcă și cu un ulcior) și, pe de altă parte, unul al raționalului. Demersul face ca procesul de vindecare, prin care ești ghidat blând și ferm, să devină unul ușor și captivant.
Nu există om care să nu-și dorească vindecarea. Apă vie este cartea care face ce promite. Este nevoie doar ca și tu să faci un pas către ea. Să o deschizi, să o citești, să o folosești ca pe un ghid invizibil în inima ta.
Vera Budan deschide porțile către învierea inimii cititorului și către vindecare printr-o serie de experiențe personale, dar și exerciții simplu de aplicat, în maniera calmă și jucăușă a unui bun specialist în conștiința umană.
Apă vie este o carte care merită să fie pusă pe noptieră și folosită zi de zi.
Angela Stafii, dr. în filosofie, life coach
Tip copertă: Necartonată
Interior: Alb-negru
Format: A5
33.00 lei
Cărțile autorului
Produse similare
Reviews
There are no reviews yet.
Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.