Editura Floare de Iris
Editura Floare de Iris este un proiect al Centrului Cultural International și a apărut ca o continuare firească a activităților de promovare a culturii desfășurate în cadrul asociației noastre. Albumele de artă închid frumos buclele deschise prin expozițiile, spectacolele, evenimentele multiculturale organizate, iar serile culturale își găsesc natural continuarea în tipărirea unor volume de poezie sau proză contemporană.
Cărțile rămân, până, forma de cultură cea mai accesibilă și populară la orice vâstă, si pentru toate gusturile și domeniile cunoașterii. Prin urmare, în activitatea Centrului Cultural Internațional, Editura Floare de Iris va completa frumos celelalte forme prin care ne propunem să aducem cultura, artele vizuale, literatura, muzica mai apropape de publicul iubitor de frumos.
Editura Floare de Iris este, totodată, împlinirea unui vis îndelungat al fondatorului Centrului Cultural International, Irina Vasilescu, care își declară deschis dragostea pentru cartea tipărită, pentru mirosul de cerneală proaspătă, pentru bucuria inegalabilă pe care o simți când răsfoiești o carte nou㸠pentru aventura inefabilă care se ascunde de fiecare dată între coperțile unui nou volum.
Intr-o perioadă în care modificarea mentalităților către spiritualitate și preocupări mai apropiate sufletui este deja vizibilă și interesul pentru cultura din ce în ce mai viu, Editura Floare de Iris este un semn de normalitate și un salut optimist și ferm către Creatorii de noi lumi, fie ei scriitori, poeți, traducători, artiști plastici, fotografi, graficieni, meșteri tradiționali sau, simple spus, creatori și iubitori de frumos.